Cand simt

Când simt că trebuie să înmuguresc din nou, aştept ca sunetul diapazonului inimii să-mi dea tonul perfect pe care pot să mă nasc încă o dată, şi tot tumultul de dureri să se micşoreze, iar apoi, de ce nu, să şi îmbobocesc.

Ca orice mugure sănătos şi viu, caut lumina adevărată spre care să cresc şi la care să ajung cu toată corola sufletului meu pe care încerc să o înnoiesc prin înnoirea vieţii mele, pentru a sta mereu drept, neveştejit.

Şi pentru ce să mă nasc din nou şi din nou? Ce este viaţa în fond?

Viaţa: un lanţ încurcat mult mai mult decât mintea umană, dar pe care inima bună şi plină de credinţa adevărată, îl dezleagă cu uşurinţă spre uimirea firii umane atât de rătăcitoare, de cele mai multe ori.

Viaţa este doar o adiere răcoroasă care ne ţine treji în imprevizibil. Viaţa… Viaţa nu-ţi va săruta niciodată lacrima ascunsă în colţul ochiului, ci de ce cele mai multe ori, trăind-o, vei simţi cum privirea te ustura şi mai tare şi vei plânge în hohote.

Totuşi, El, Dumnezeu, adevărata Viaţă,  este mereu lângă tine atât ca să-ţi şteargă lacrima solitară, cât şi ca să-ţi adune în bolul uitării, plânsul necontenit şi să-ţi redea zâmbetul. Tocmai de aceea viaţa fără Dumnezeu reprezintă celula captiva a sufletului nemuritor.

Unii dintre voi poate vă miraţi de ce în majoritatea articolelor mele îl amintesc mereu pe Dumnezeu: pentru că “din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile”.

Dacă nu am şti ce înseamnă durerea, cum ne-am mai putea bucura de trecerea ei?

Dacă nu ar exista încercare şi zgomotul necazului, cum am şti să ne odihnim în clipele de linişte?

Totul are un rost, iar noi nu trebuie să ne învechim pierind odată cu cenuşa aruncată în vânt a trecutului mort, incinerat de timp, ci trebuie să ne înnoim pentru a privi viitorul în ochi şi pentru a aştepta  acea clipă de glorie şi triumf a frumosului în fata uratului, a binelui în faţa răului.

Dacă avem destulă răbdare, undeva, când clipa de fericire va deveni moment prelungit, fiecare dintre noi va simţi cum norii împreună cu tot cerul vor pluti mai aproape, picurând în ochii noştri,  uneori trişti,  o ploaie caldă ce a alunecat pe razele sclipitoare asfaltate cu lumina intangibilă de mână umană, dar tangibilă de ochiul omului.