Cu ce se aseamana durerea ta ?

Ce iti provoaca cel mai mare sentiment de durere? Cu ce se aseamana durerea ta? Ce faci tu atunci cand te doare? Cand te prabusesti in nestire, in neputinta de a mai construi o treapta spre viitorul tau? Cand pumnul ti se preface in palma si nu poti lupta pe arena vietii, in care adversarii sunt persoane invincibile, fara emotii, sentimente, fara vise si scopuri, cu priviri reci de fiare neansetate? Cand ochii ti se inneaca in lacrimi, imaginile din jur te ametesc si te lasi dus intr’o lume neclara?

Ascunzi durerea in spatele tacerii, crezand ca daca nu vorbesti despre ea, durerea n’o sa te mai acopere cu norii ei intunecati ce ploua necontenit. Picaturile reci si ascutite – taie ca lama, lasandu-ti cicatrici in suflet pentru o vesnicie. Tacerea si singuratatea devin cei mai buni prieteni, te consoleaza mai bine ca orice cuvinte, doar ele iti asculta durerea fara a te judeca, mereu iti vor fi aproape oricand vei avea nevoie…

Doar in singuratate iti dai seama de ce esti capabil cu adevarat… Sa discifrezi linistea, sa strigi, sa plangi, sa te cauti in sentimentele ce te inalta si te coboara, sa faci cunostinta cu tine insuti, cu persoana ce se ascunde in tine, atat de diferita si atat de greu de inteles uneori. De parca cauta ceea ce nu exista, isi doreste imposibilul si are capacitatea de a se autodistruge. Incerci sa te regasesti in amintiri placute din trecut, sperand ca iti vor aduce lumina chiar daca stii ca destinul iti este intunecat, sperand ca iti vor vindeca ranile insangerate, mereu dureroase cu durerea carora incerci sa te obisnuiesti …

Trecutul pare a fi atat de strain – un oaspete misterios ce iti viziteaza gandurile din cand in cand, iti canta melodii dulci cand vocea sufletului iti este ragusita si te lasa iconjurat de magia sperantelor si viselor in mijlocul unei lumi deziluzionate. Trecutul nu exista, au ramas doar amintiri – imagini transparente ce danseaza in mintea noastra, dintr-o viata pe care am trait-o candva, de parca nici nu am fi trait-o …

Te-au durut vreodata amintirile? Cu siguranta ti-au torturat nemilos sufletul de nenumarate ori… Veninul dulce de care esti obsedat, chiar daca nu esti constient de asta, patrunde in minte incontrolabil, dupa care sufletul se aseamana cu un orasel in urma tornadei – rascolit, distrus, pustiu …

Vindeca-ti ranile tacute cu magia viselor. In ciuda dificultatilor si a tuturor neantelegerilor, noi toti avem vise. Traieste din cand in cand visand, zboara departe de realitate si traieste asa cum stii, asa cum vrei. Creaza-ti propria viata dupa propriile viziuni caci, in vise totul e posibil. Sufletul nu poate deosebi realitatea de imaginar, el percepe prin sentimente, el doar simte. De aceea viseaza, pierde-te in iluzii, supradozeaza-te cu fericire, simte ceea ce realitatea nu te poate face sa simti. Iar apoi, cu miscari si gesture pline de gratie, ca dintr-un vals vechi, intoarce-te in realitate si danseaza-ti viata.

Atat timp cat vor exista sentimente ce te inalta: fericire, dragoste, implinire … vor exista si sentimente ce te coboara: durere, confuzie, pustietate … trebuie doar sa inveti sa evadezi dintr-o lume in alta, sa pastrezi echilibrul dintre ele. Dar ai grija –   nu te retine prea mult in nici una din aceste lumi, de altfel ajungi la starea cand poti chiar sa renunti la tine insuti .