De cate ori...?

De cate ori nu am simtit ca ne calca cineva sufletul in picioare, de cate ori nu am simtit ca sufletul nostru devine pres de sters pe jos, de cate ori nu am simtit ca se rupe bucatica cu bucatica si ca doare si cand respiram ? Am simtit asta in foare multe circumstante … Pe plan familial, sentimental, amical … Doare cel mai tare cand persoanele de la care te astepti cel mai putin iti arunca cate o caramida in gura. Unele lucruri care ne dor, nu putem sa le spunem. Nu le spunem pentru simplu fapt sa nu ii “deranjam” pe cei dragi. Si le tinem acolo, in suflet, intr`o cutiuta. Sunt unele lucruri pe care nu vrem sa le auzim si sunt unele lucruri pe care, in final, le spunem pentru ca nu mai putem sa ne abtinem. Si aici intervine COMUNICAREA. E primul lucru pe care il invatam in viata. Dar chestia ciudata e, ca pe masura ce crestem, invatam cuvinte si noi moduri de a ne exprima, cu atat ne e mai greu sa stim ce trebuie sa spunem .. Sau cum sa spunem de ce avem nevoie sau mai ales ce ne face rau.. Unele lucruri sunt mai mult decat ce spunem, sunt de fapt ceea ce facem, altele sunt spuse doar pentru ca nu avem incotro, iar altele trebuiesc tinute doar pentru noi. Nu foarte des, dar din cand in cand … unele lucruri vorbesc pentru ele .. Si da, lucrurile pe care nu le spunem, se pierd.. Si da, unele lucruri spuse provoaca durere. Uneori detaliile cele mai mici provoaca cele mai mari dureri. Neintelegerile sau interpretarile provoaca iar dureri mari. Durerea apare sub toate formele. O mica intepatura, un pic de susceptiblitate, durerea comuna. Durerile normale cu care traim in fiecare zi. Si exista si acea durere pe care nu putem sa o ignoram. Un nivel atat de crescut de durere care blocheaza tot in jur, care face restul lumii sa se opreasca in loc pentru un timp. Pana cand nu putem sa ne mai gandim decat la cat de mult ne doare. Cum luptam cu durerea ? Asta depinde de noi. O anesteziem, o imbratisam, o ignoram. Si pentru unii dintre noi, cea mai buna solutie e sa trecem prin ea, sa o depasim.

Durerea … Speram uneori ca o sa treaca singura. Speram ca rana care a cauzat`o o sa se vindece. Si uneori, trebuie sa putem sa rupem bandajul, fara anestezie .. Nu exista solutii sau raspunsuri usoare .. Tragem aer adanc in piept si asteptam sa se potoleasca. In majoritatea situatiilor, durerea poate fi suportata. Dar sunt anumite cazuri, cand durerea te loveste exact cand nu te astepti. Low blow.

Trebuie sa ne luptam cu ea, pentru ca adevarul este ca nu putem sa o intrecem. Si viata are intotdeauna grija sa ne ofere din ce in ce mai multa. Dar conteaza mult sa stim ca dincolo de durerea aia, o sa vina si vremea cand o sa zambim dulce si cu ochii limpezi. Am invatat ca durerea trebuie pusa in balanta. Daca balanta este inclinata spre bine, atunci se „inchid” ochii la rau. Si totusi, sunt momente cand ne simtim coplesiti de situatie si nu mai suntem in stare sa facem balanta. Daca reusim sa revenim la un echilibru e perfect, doar ca ne trebuie putere de fier sa facem asta. Si trebuie sa simtim ca se merita sa facem acest …. mhm … sa`i zicem sacrificiu. Si pe principiul ca speranta e o curva ca toata lumea traieste cu ea, trebuie sa speram in continuare ca, intr`o buna zi, sa merite balanta. Chiar azi vorbeam cu niste colegi de principiul “ceri maxim ca sa primesti minim”. Dar ce se intampla cand oferi maxim si primesti minim ? Cand nu ceri absolut nimic, doar oferi ? Iar revenim la balanta. Daca se merita, se merita. Poate nu gandesc bine sau sanatos sau ma rog … Dar daca facem asta, macar avem sufletul impacat ca am dat tot ce avem mai bun in noi in toate modurile posibile, cum am stiut si am putut mai bine. Evident, ca poate aparea treaba ca sacrificiile si compromisurile sa nu fie apreciate si sa fie luate ca atare. Doare. Pansam. Si trece. Si cel mai important, mergem mai departe. Iar la sfarsitul zilei, cand tragem o concluzie, tot ce ne dorim cu adevarat, este sa ne fie cineva aproape. Asa ca toti cand incercam sa pastram distanta si pretindem sa nu ne pase de alte personae, de obicei, mintim. Asa ca alegem pe cine vrem sa ne ramana aproape. Si o data ce ne-am ales acei oameni, avem tendinta de a ramane aproape de ei. Indiferent de cat de mult ne-au ranit ei. Sunt langa noi ! Si cand ne e bine si cand ne e rau. Aceia sunt oamenii care trebuie sa`I tinem langa noi. Oamenii care sunt inca cu noi la sfarsitul zilei, acestia sunt care trebuiesc “pastrati” . Si uneori, aproape poate fi prea aproape. Dar, uneori, invazia de spatiu personal…… este exact ceea ce ne trebuie si tot ce avem nevoie. Sa stim ca e cineva acolo care ne aude cum respiram, cum radem, cum plangem … care stie daca ne e bine sau nu. Sau macar ne presupune starea. Cineva caruia sa`i pese. Un EL sau o EA, in momentul in care este langa noi, simtim ca nimic nu se mai poate intampla rau si ca suntem in siguranta. Momente in care uitam de toate.

Pentru ceva timp.